Extindere / înnoire a parcului auto prin accesarea schemei de ajutor de stat pentru IMM-uri

Extindere / înnoire a parcului auto prin accesarea schemei de ajutor de stat pentru IMM-uri
  • 9 September 2020
  • tags

Oportunitate de extindere sau înnoire a parcului auto al companiei tale prin accesarea schemei de ajutor de stat pentru IMM-uri


Ordonanța de Urgență nr. 130 din 31 iulie 2020 privind unele măsuri pentru acordarea de sprijin financiar din fonduri externe nerambursabile, aferente Programului operațional Competitivitate 2014-2020, în contextul crizei provocate de COVID-19, precum și alte măsuri în domeniul fondurilor europene, publicată in Monitorul Oficial nr. 705 din 6 august 2020, prevede deschiderea a 3 scheme de finanțare pentru IMM-urile care au fost puternic afectate de pandemie și vizează sprijinirea din fonduri europene nerambursabile, aferente Programului Operațional Competitivitate 2014 – 2020, în cuantum de 1 miliard de euro, a întreprinderilor mici si mijlocii, prin acordarea de micro-granturi, granturi pentru capital de lucru și granturi pentru investiții.


Deschidere sesiune depunere proiecte

Septembrie 2020

Închidere sesiune depunere proiecte

Octombrie 2020

Semnare contracte de finanțare până la

31 decembrie 2020

Informații privind sumele ce pot fi obținute și condițiile de eligibilitate poți afla accesând acest link.


Pentru detalii privind vehiculele comerciale noi și rulate de la Autoglobus sau o ofertă personalizată te rugăm să ne contactezi.



Alte Recomandări

Porți Deschise Peugeot

În perioada 14-15 martie vino să descoperi ce Peugeot ți se potrivește.

Spălare inclusă la lucrări de service

Când mașina ta vine la Autoglobus, iese reparată, dar și impecabil de curată.

Programul Rabla 2025

Consilierii noştri sunt pregătiţi să te ajute în tot procesul de casare și în alegerea noii tale maşini.